CUVÂNTUL MAGIC CARE TE AJUTĂ SĂ CREȘTI

de MARIUS DARIE / Mentor Metoda Maxwell de Antreprenoriat

Este un cuvânt magic care te ajută pe tine să crești și care te ajută să îți crești afacerea ta. Acest cuvânt este CONSECVENȚA! Nu auzi prea mulți oameni spunând „îmi place că ești consecvent”, sau „apreciez la tine că ești consecvent”.

Ce înseamnă să fii consecvent? Înseamnă să acționezi conform cu principiile tale, în aliniament cu valorile tale și să nu te contrazici, adică să faci ce spui și să spui ce faci!

Nu prea sună atrăgător, corect?

Părerea mea este că a fi consecvent depinde de scopul tău și de ce vrei. Așa că vreau să te întreb: CE VREI? Ce vrei de la tine? Ce vrei de la afacerea ta?

Și atunci când îmi spui ce vrei, vreau să te întreb: „De unde știi că asta este cu adevărat ceea ce vrei? Pe ce te bazezi că asta este cu adevărat ce vrei?”
Eu când am decis că vreau să-mi fac o afacere de training și de coaching am fost super consecvent, în fiecare zi! Și am exersat cu fiecare ocazie pe care am avut-o, și uite așa am ajuns să-mi construiesc afacerea.

Este important să fii consecvent în fiecare zi!!! De ce este importantă să faci acest lucru? Deoarece CONSECVENȚA ARE DOBÂNDA ÎN FIECARE ZI. Așa cum banii depuși în bancă au o dobândă atașată care te ajută să îți crești suma de bani, așa și consecvența zilnică te ajută să crești în fiecare zi.

Așa că este necesar să preiei controlul asupra acțiunilor tale consecvente!

Ce înseamnă asta? Înseamnă că trebuie să acționezi până merge, nu o dată, nu de 2 ori, nu de 5 ori, ci până merge și ai succes. Aici este problema cea mai mare pentru mulți oameni din ziua de azi. Vor ceva, dar nu acționează prea mult timp, nu prea fac multe acțiuni în direcția a ceea ce își doresc, adică nu sunt consecvenți deloc.

Este ceva foarte puternic, aproape că există magie în a combina consecvența cu timpul. Asta îți aduce rezultate în viața reală. Fii consecvent în fiecare zi, nu doar când te simți bine inspirat sau doar când ai chef.

Viața ni se întâmplă, unele zile sunt nemaipomenite, altele sunt provocatoare sau oriunde între cele 2 limite, așa că întrebarea este CE PUTEM FACE? Sunt câteva lucruri care ne pot ajuta să devenim consecvenți în ceea ce ne dorim să facem.

1. Alege un ritual de dimineață
Începe ziua așa cum trebuie, focalizându-te pe pasiunea ta, pe dorința ta sau pe visul tău și fă acele 2 sau 3 acțiuni care te duc mai aproape de ceea ce îți dorești.

2. Acționează chiar și atunci când nu ai chef
Pofta vine mâncând așa că, atunci când acționezi, vin și celelalte acțiuni, care sunt urmate de alte acțiuni – așa că fă primii pași și restul vor urma!

3. Nu te dezamăgi singur
Este foarte periculos atunci când te dezamăgești pe tine însuți pentru că îți afectează imaginea de sine și respectul de sine! A fii în acțiune are un impact pozitiv asupra ta, asupra imaginii tale de sine pentru că eviți să intri în dialogul negativ pe care îl ai cu tine atunci când îți dorești ceva, dar nu faci nimic, dialog care te trage în jos.

4. Focalizează-te pe a te implica și asumă-ți angajamentul față de proces și nu față de potențialele rezultate.
Cheia este să îți iei angajamentul față de ține și acționează, fii responsabil pentru acțiuni pentru că rezultatele vin întotdeauna din acțiuni consecvente!

Focalizează-te pe proces și vei fi mai relaxat și mai deschis la a continua decât să stai și să visezi la potențialele rezultate care nu vin atât de rapid pe cât îți dorești tu. Dacă te focalizezi doar pe rezultatele potențiale, s-ar putea să ajungi doar la un carusel emoțional!

5. Renunță la vechile tale paradigme despre tine
Renunță la imaginea ta de sine negativă de ieri – imaginea aia de sine care îți spune că tu nu ești pregătit să faci ce este necesar să faci pentru a-ți îndeplini visul tău.

Construiește-ți o imagine de sine pozitivă, puternică și care te ajută să te focalizezi pe acțiune, să te focalizezi pe tot ce poți face acum, pe valoarea pe care o poți aduce în fiecare zi pentru că doar asta va face o diferență majoră pentru tine.

6. Folosește ancore mentale pozitive zilnice care te ajută să rămâi focalizat pe ce îți dorești
Fă-ți un obicei din a fi consecvent și ia-ți angajamentul pentru a face acest lucru și implică-te, focalizează-te pe proces, pe implicarea ta și acționează. Îți garantez că rezultatele vin în timp. Totul depinde de cât de intenționat ești.

De multe ori creăm în mintea noastră PRĂPASTIA SUCCESULUI pe care noi o construim între locul unde suntem acum și locul în care vrem să ajungem. Este necesar să micșorezi această prăpastie și o poți face doar prin acțiuni zilnice.

Așa că mai am o întrebare pentru tine: CARE ESTE ACȚIUNEA CONSECVENTĂ CARE TE DUCE, ÎN FIECARE ZI, PAS CU PAS, CĂTRE VISUL TĂU?

Hai cu acțiunea că acțiunea bate tot!

Dacă vrei să treci la următorul nivel în viața ta, Marius Darie împreună cu ceilalți membri din catedra de profesori vor fi alături de tine în acest proces deoarece VIZIUNEA echipei John Maxwell Team este TRANSFORMAREA – dezvoltarea liderilor care să transforme lumea din jurul lor.

Intră pe 👉https://bit.ly/3sPF8h8 și completează formularul, iar un coordonator de program te va contacta în cel mai scurt timp posibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *