3 AVANTAJE MAJORE PE CARE VORBITUL ÎN PUBLIC LE ADUCE ÎN VIAȚA NOASTRĂ

de PAULA IONESCU / Mentor Metoda Maxwell de Comunicare

„Singurul lucru constant în viață este schimbarea.”

Cred că acum, mai mult ca niciodată putem să vedem și să simțim asta în viața noastră.

Schimbarea a fost și este mereu prezentă în viața noastră însă poate nu a fost tot timpul la nivelul la care este acum.

Oamenii care reușesc în viață nu sunt cei care se luptă cu schimbarea, nu sunt cei care se chinuie să mențină lucrurile „așa cum erau înainte”, ci sunt cei care învață să „se joace cu schimbarea”, cei care se adaptează, cei care folosesc schimbarea în avantajul lor.

Hai să ne uităm puțin în jurul nostru. Lucrurile nu mai sunt așa cum erau acum un an, locurile de muncă nu mai sunt așa cum erau acum un an, fiecare dintre noi am fost nevoiți să facem schimbări pentru a ne adapta la noile circumstanțe.

Într-o lume în care oamenii văd doar provocarea, hai sa fim noi cei care vedem oportunitatea din provocare, din schimbare.

Vorbitul în public este unul dintre lucrurile care ne pot ajuta să ne adaptăm, să ne reinventăm, să ne realizăm. 

Și poate te întrebi de ce spun asta…

Există multe avantaje pe care vorbitul în public le aduce în viața noastră, așa cum spune și unul dintre citatele mele preferate „vorbitul în public poate face mai multe pentru tine decât o poate face orice altă abilitate”.

Azi vreau să analizăm primele 3 avantaje majore pe care vorbitul în public le poate aduce în viața noastră personală și profesională, avantaje care sunt și mai prețioase având intensitatea schimbărilor actuale.

1. Vizibilitate
Atunci când 3 din 4 oameni ar prefera să facă orice altceva în loc să vorbească în fața oamenilor, devine destul de clar că acel un om care se ridică și își transmite încrezător mesajul are un avantaj fantastic.
Mulți oameni încearcă diferite alte variante de a obține vizibilitate, fie că vorbim de vizibilitatea business-ului pe care îl au sau de propria vizibilitate în cadrul echipei sau comunității. Totuși, nicio campanie de marketing nu este la fel de eficientă precum un discurs public.

Nu doar că vorbitul în public este foarte eficient atunci când vine vorba de creșterea vizibilității, dar este și mult mai rapid față de orice altă alternativă.

Alegerea aparține fiecăruia dintre noi în parte. Fie căutăm în continuare alternative pentru a ne crește vizibilitatea personală și vizibilitatea serviciilor, ideilor sau produselor noastre, fie facem pasul decisiv spre vorbitul în public.

2. Încredere
Mulți oameni conștientizează puterea pe care vorbitul în public o are… dar spun că vor vorbi în fața oamenilor în momentul în care vor avea mai multă încredere în ei. Și exact aici este problema.

Oamenii nu acționează pentru că nu au încredere în ei și speră că, așteptând momentul oportun nivelul de încredere în propria persoană va crește. Dar ghici ce?! Cu cât așteptăm mai mult, cu atât nivelul nostru de încredere scade mai mult. 

Încrederea în propria persoană nu crește din așteptare, ci din acțiune.
Și nu doar atât!

Vorbitul în public este una dintre cele mai bune metode de a-ți crește încrederea în propria persoană. Fiecare discurs, fiecare prezentare, fiecare ieșire în public va fi încă o cărămidă pentru a clădi încrederea pe care o avem în noi.

Și nici acum nu am terminat.

Încrederea asta pe care o obții vorbind în public îți va fi folositoare în absolut fiecare arie din viața ta, vei avea mai mult curaj să faci ceea ce îți dorești, să țintești acolo unde meriți.

Cum ar fi viața ta acum dacă ai avea mai multă încredere în tine? Ce ai îndrăzni să faci? Cum te-ai simți cu mai multă încredere? Merită să faci pasul spre creșterea încrederii în propria persoană? Vorbitul în public e aliatul tău.

3. Credibilitate
Hai să fim sinceri cu noi: atunci când un om iese în public, are încredere, „vorbește bine”, face ceea ce noi avem impresia că nu putem, omul primește toată admirația noastră. Mai mult decât atât, când cineva are curajul de a se ridica și a vorbi în fața oamenilor despre ideile lui și o face și bine, crește nivelul de credibilitate pe care îl avem în omul respectiv și în informația transmisă.

Fiecare discurs, fiecare prezentare poate fi o cărămidă pentru a clădi nivelul de credibilitate pe care alții îl au în ceea ce ne privește, fie că vorbim de business, de viața personală, de politică, de activitățile de voluntariat, etc.

Vizibilitate, Încredere și Credibilitate, acestea sunt doar 3 dintre avantajele pe care vorbitul în public ni le oferă. 3 avantaje cu care fiecare dintre noi putem muta munții din loc. Ești pregătit să le primești în viața ta?

Vorbitul în public nu este o abilitate cu care „se nasc unii”, ci este ceva ce fiecare dintre noi putem să învățăm să facem.

Poți face acum pasul spre a-ți dezvolta abilitățile de vorbitor în public alături de noi, în John Maxwell Team, unde echipa de profesori naționali și internaționali se vor asigura că te susțin în tot acest proces de dezvoltare.

Te aștept alături de noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *