În Marină, un rigger – cel care împachetează (după folosire) parasutele pentru alţi marinari – trebuie să facă cel puţin o săritură pe lună. Lor cine le împachetează paraşuta? Ei singuri. Una din paraşutele pe care ei înşişi şi le împachetează pentru alţii este aleasă la întâmplare, iar individul respectiv trebuie să sară cu ea. Acest sistem este conceput încât să nu existe niciun dubiu că treaba este făcută cu superficialitate- la urma urmei, poţi nimeri chiar paraşuta pe care o împachetezi tu.
Armata romană folosea o tehnică similară ca să verifice dacă podurile şi apeductele sunt sigure: persoana care proiecta arcurile trebuia să stea sub arcul respectiv până când sistemul de susţinere era îndepărtat.
Dacă îţi doreşti ca propria companie să dureze la fel de mult ca podurile romanilor, întreabă-te dacă toată lumea răspunde cu adevărat pentru rezultatele pe care le are, conform acelor standarde – şi dacă şi tu însuţi eşti responsabil. Te concentrezi asupra fiecărei sarcini, ca şi cum însăşi viaţa ta ar depinde de asta?
extras din “Uneori câştigi, uneori înveţi” de John C. Maxwell
